Anunt concurs de recrutare!!

Mihaela Neagu

Primăria municipiului Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Galaţi:

consilier, clasa I, grad profesional superior – Biroul Cadastru

Condiții generale de ocupare a postului:

Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale de participare la concurs, potrivit art. 465 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;

g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;

h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;

i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;

j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;

k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 465 din OUG nr. 57/2019  privind Codul Administrativ, cu excepția evaluării psihologice.

Cerinţe specifice de ocupare a postului:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe inginerești;
  • vechime minim 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;

Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână.

Concursul se desfăşoară în 3 etape: selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Proba scrisă este programată la data de 04.04.2023, ora 10.00, la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, iar interviul va avea loc într-un termen de  maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Dosarele de înscriere la concurs  se depun la sediul Primăriei municipiului Galaţi din str. Domnească nr. 54, la Serviciul Resurse Umane și Salarizare în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului de concurs pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și pe site-ul instituției, respectiv în perioada 03.03.2023-22.03.2023.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din H.G. nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, Serviciul Resurse Umane și Salarizare, cam. 208, telefon 0236/307713, e-mail: personal@primariagalati.ro şi pe site-ul www.primariagalati.ro, persoană de contact – Toporău Teofania– consilier – Serviciul Resurse Umane și Salarizare.

Bibliografia de concurs

  • Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, titlul I și titlul II ale părții a VI-a, titlul I și titlul II ale părții a V-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 36);
  • Tematica concursului de recrutare
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, titlul I și titlul II ale părții a VI-a, titlul I și titlul II ale părții a V-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Ordinul nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 36);

Atribuțiile postului de consilier, clasa I, grad profesional superior

  1. Întocmeşte adrese de răspuns la cererile şi petiţiile înaintate instituţiei noastre de către: petenţi (persoane fizice sau juridice), servicii şi compartimente din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi sau alte instituţii şi autorităţi publice, repartizate  de şeful ierarhic;
  2. Verifică documentaţiile cadastrale întocmite pentru terenurile ce fac obiectul: atribuirilor în folosinţă gratuită, concesiunilor sau vânzărilor, la solicitarea expresă a serviciilor şi compartimentelor  de specialitate din cadrul instituţiei;
  3. Lansează comenzile în vederea întocmirii documentaţiilor cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară  a imobilelor proprietatea publică sau privată a municipiului Galaţi, la solicitarea expresă a serviciilor şi compartimentelor din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi  şi în baza actelor de proprietate transmise de acestea;
  4. Lansează comenzile în vederea efectuării tuturor categoriilor de lucrări cadastrale, altele decât documentaţiile de intabulare solicitate de serviciile şi compartimentele din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi;
  5. Transmite în original, încheierile de intabulare şi extrasele de carte funciară către serviciile şi compartimentele ce au solicitat intabularea;
  6. Transmite în original documentaţiile cadastrale solicitate de serviciile şi compartimentele din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi;
  7. Lansează comenzile de intocmire documentaţii de alipire, dezlipire şi apartamentare pentru imobile proprietatea Municipiului Galaţi, la solicitarea serviciilor şi compartimentelor din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi;
  8. Transmite către Serviciul Juridic şi Legalitate documentaţiile de alipire, dezlipire şi apartamentare, avizate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi, în vederea autentificării la notar a actelor de alipire, dezlipire sau apartamentare;
  9. Participă şi întocmeşte puncte de vedere tehnice cu privire la expertizele topografice dispuse de instanţele de judecată pentru terenurile ce fac obiectul litigiilor în care municipalitatea este parte, la solicitarea expresă a serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi;
  10. Întocmeşte documentele necesare prezentării unor proiecte de hotărâri în ședințele Consiliui Local al Municipiului Galați;
  11. Participă în comisia numită pentru stabilirea zonelor de impozitare la nivelul Municipiului Galați
  12. Participă la programul cu publicul;
  13. Răspunde de rezolvarea, în termenul legal, a corespondenţei ce îi este repartizată de şeful ierarhic
  14. Răspunde de completarea şi actualizarea bazei de date ce cuprinde situaţia juridică a imobilelor proprietatea municipiului Galaţi, înscrise în cartea funciară a localităţii cadastrale Galaţi;

Atribuții și răspunderi în domeniul securității și sănătății în muncă precum și în domeniul Sistemului de management integrat calitate – mediu (SMICM)

  1. Este obligat să respecte normele de securitate și sănătate în muncă conform legislației în vigoare, astfel:
  1. Să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea si instruirea sa precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi celelalte persoane participante la procesul de muncă
  2. Să utilizeze corect echipamentele de muncă cu care intră în contact
  3. Să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea , schimbarea sau înlăturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, a echipamentelor de muncă utilizate
  4. Să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora
  5. Să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie
  6. Să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană
  7. Să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor
  8. Să coopereze, atât timp cat este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate
  9. Să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari
  10. Să nu părăsească locul de muncă fără aprobarea conducătorului locului de muncă;
  11. Să efectueze controlul medical periodic şi să informeze angajatorul imediat despre rezultatele controlului medical periodic
  12. Dacă starea de sănătate nu îi permite să desfăşoare sarcinile de muncă primite, să informeze imediat despre aceasta pe conducătorul locului de muncă şi să urmeze recomandările acestuia
  1. Îndeplinește orice alte sarcini care au legătură directă cu atribuțiile de serviciu potrivit fișei postului sau conform dispozițiilor emise de Primar
  2. Trebuiesă cunoască documentele Sistemului de Management Integrat Calitate – Mediu, aplică toate cerințele acestor documente și contribuie la îmbunătățirea lor și a activității;
  3. Identifică, evaluează și actualizează riscurile propriilor activitați
  4. Elaborează și actualizează procedurile de proces specific propriilor activități, dacă este cazul;
  5. Participă la instruirile de specialitate organizate și la cursurile de perfecționare programate;
  6. Este obligat să cunoască și să respecte prevederile Regulamentului Intern și ale Regulamentului de organizare și Funcționare, precum și Codul Etic și de Integritate al funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul P.M.G. și al S.P.C.L.E.P. Galați;
  7. Răspunde material, disciplinar și penal pentru îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu sau neîndeplinirea acestora.

 

Afișat în data de 3 martie 2023, la sediul și pe pagina de internet a Primăriei municipiului Galați.