Anunt concurs de recrutare !!

Teofania Toporau

Primăria municipiului Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Galaţi:

referent, clasa III, grad  profesional debutant – Serviciul Urmărire și Executare Silită, Amenzi

Cerinţe de ocupare a postului:

  • studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de balaureat;

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 465 din OUG nr. 57/2019  privind Codul Administrativ, cu excepția evaluării psihologice.

Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână.

Concursul se desfăşoară în 3 etape: selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Proba scrisă este programată la data de 11.08.2022 ora 10.00, la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, iar interviul va avea loc într-un termen de  maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Dosarele de înscriere la concurs  se depun la sediul Primăriei municipiului Galaţi din str. Domnească nr. 54, la Serviciul Resurse Umane și Salarizare în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului de concurs pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și pe site-ul instituției (12.07.2022), respectiv până la data de 01.08.2022 ora 15.00.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din H.G. nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, Serviciul Resurse Umane și Salarizare, cam. 208, telefon 0236/307713, e-mail: personal@primariagalati.ro şi pe site-ul www.primariagalati.ro, persoană de contact – Toporău Teofania– consilier – Serviciul Resurse Umane și Salarizare.

Bibliografia  de concurs

  • Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ – titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare – Titlul  IX – Impozitele și taxele locale;
  • H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cartea a V –a  - Despre executare silită, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Tematica concursului de recrutare:

  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind  OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ – titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Titlul IX – Impozitele și taxele locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cartea V – Despre executare silită, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Atribuțiile postului de referent, clasa III, grad  profesional debutant

1. Urmărește și încasează prin executare silită, sumele reprezentând creanțe fiscale si creanțe bugetare din raporturi juridice contractuale, evidențiate într-o hotărâre judecătorească definitivă sau a altui înscris care, potrivit legii constituie titlu executoriu neplătite la termenul scadent de contribuabili, persoane fizice în sectoarele de activitate repartizate.

2. Preia  debite trimise spre executare silită de către servicii din cadrul Primariei cât și de către alte instituții publice; înregistrează cu celeritate, în format excel,  procesele verbale de constatare a contravențiilor pentru care nu se primește informația în format electronic.

3. Emite somații și titluri executorii pentru debitorii a căror domiciliu fiscal se află în raza teritorială a municipiului Galați, și în sectoarele de activitate repartizate dacă creanța fiscală/bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată.

4. Asigura comunicarea somației și a titlului executoriu către  Registratura Generala a Mun. Galati, pentru a fi expediate catre debitor, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale în materie;

5. Dacă debitorul nu achită debitul restant în termen de 15 zile de la comunicarea somației și a titlului executoriu, se aplică, concomitent sau succesiv, modalitățile specifice de executare silită și anume: executarea silită prin poprire, executarea silită mobiliară și executarea silită imobiliară;

6. Întocmește și trimite spre avizare procese verbale de declarare a stării de insolvabilitate pentru debitorii care îndeplinesc condițiile legale în materie pentru a putea fi insolvabili

7. Propune conducătorului organului fiscal scoaterea creanțelor din evidența curenta și trecerea lor într-o evidentă separată, a debitorilor pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate, în conformitate cu dispozițiile legale;

8. Este obligat ca, cel puțin o data pe an, pe toată durata, până la îndeplinirea termenului de prescripție, să efectueze o investigație asupra stării contribuabililor declarați insolvabili, care nu constituie acte de executare silită.

9. In situația în care se constată dobândirea unor bunuri sau venituri urmăribile, va trece creanța din evidența separată în evidența curentă și o va recupera prin orice modalitate de executare silită prevăzută de lege;

10. Întocmește și transmite către persoana competenta conf. fișei postului  dosarele in vederea transformării amenzilor neachitate la termen în muncă în folosul comunității, parcurgând toate etapele, pentru a fi respectate toate condițiile impuse de lege în vederea înlocuirii de către instanța de judecată a amenzilor cu munca în folosul comunității;

11. Daca debitorul și-a schimbat domiciliul, se transmite dosarul de executare la organul fiscal competent în raza teritorială unde se află noul domiciliu fiscal, urmărind primirea confirmării debitelor și scăzându-le din baza de date;

12. Gestionează și arhivează dosarele de executare din sectoarele repartizate. Arhivarea se va realiza obligatoriu prin aranjarea dosarelor de executare silită pe străzi, iar în cadrul străzilor, individual, pe fiecare debitor în parte in ordine alfabetică.

13. Primește și rezolva corespondența repartizată de șefii ierarhic superiori în termenul prevăzut de lege.

14. Pe baza datelor deținute, analizează și stabilește măsurile de executare silită, în așa fel încât realizarea creanței să se facă cu rezultate cat mai avantajoase, ținând cont de interesul instituției.

15. Urmărește și răspunde de respectarea termenului de cinci ani, în vederea aplicării dreptului de a cere executarea silită a creanțelor, astfel încât să întrerupă termenul de prescripție cf. codului de procedura fiscală.

16. Prezinta periodic informări și situații cu privire la încasarea și urmărirea debitelor restante primite în gestiune;

17. Identifica persoanele care poseda bunuri supuse impozitarii, nedeclarate si sesiseaza serviciile de stabilire, constatare si impunere persoane fizice/ juridice  in vederea impunerii si sanctionarii conform legislatiei in vigoare

18. Asigura și răspunde de integritatea, confidențialitatea și securitatea tuturor documentelor și a datelor existente la dosarul de executare al contribuabilul;

19. Se informează permanent cu toate modificările legislative ce reglementează domeniul fiscal;

20. Toate actele și faptele realizate în cadrul serviciului vor respecta prevederile legale privind secretul de serviciu, divulgarea acestuia reprezentând încălcarea atribuțiilor și sarcinilor și se pedepsește conform prevederilor legale, contravențional și penal după caz;

21. Se interzice efectuarea unor servicii în timpul programului unor terțe persoane pentru a favoriza obținerea unor date, certificate, lucrări, etc. în afara sarcinilor și atribuțiilor din prezenta fișa.

         Atribuții și răspunderi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă precum si în domeniul Sistemului de management integrat calitate-mediu (SMICM)

Este obligat să respecte normele de securitate şi sănătate în muncă conform legislaţiei în vigoare, astfel:

  1. Să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea si instruirea sa precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi celelalte persoane participante la procesul de muncă;
  2. Să utilizeze corect echipamentele de muncă cu care intră în contact;
  3. Să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, a echipamentelor de muncă utilizate;
  4. să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
  5. să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
  6. să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;
  7. să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
  8. să coopereze, atât timp cat este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
  9. să ofere relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari;
  10. să nu părăsească locul de muncă fără aprobarea conducătorului locului de muncă;
  11. să efectueze controlul medical periodic şi să informeze angajatorul imediat despre rezultatele controlului medical periodic;
  12. dacă starea de sănătate nu îi permite să desfăşoare sarcinile de muncă primite, să informeze imediat despre aceasta pe conducătorul locului de muncă şi să urmeze recomandările acestuia.

Îndeplinește orice alte sarcini care au legătură directă  cu atribuțiile de serviciu potrivit fișei postului sau  conform dispozițiilor emise de Primar.

 Trebuie să cunoască documentele Sistemului de Management Integrat Calitate-Mediu, aplică toate cerinţele acestor documente şi contribuie la îmbunătăţirea lor şi a activităţii;

 Identifică, evaluează și actualizează riscurile propriei activități;

 Elaborează și actualizează procedurile de proces specific propriilor activități, dacă este cazul;

 Participă la instruirile de specialitate organizate și la cursurile de perfecționare programate;

 Este obligat să cunoască şi să respecte prevederile Regulamentului Intern și ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, precum și Codul Etic și de Integritate al funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul P.M.G. și al S.P.C.L.E.P. Galați.

 Răspunde material, disciplinar şi penal pentru îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu sau neîndeplinirea acestora;