Anunt concurs de recrutare !!

Teofania Toporau

Primăria municipiului Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Galaţi:

consilier, clasa I, grad profesional asistent  – Serviciul Organizare Evenimente

Cerinţe de ocupare a postului:

  • studii universitare  de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe sociale, ramura de știință: științe economice;
  • vechime de minim 1 an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 465 din OUG nr. 57/2019  privind Codul Administrativ, cu excepția evaluării psihologice.

Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână.

Concursul se desfăşoară în 3 etape: selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Proba scrisă este programată la data de 05.01.2022, ora 10.00, la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, iar interviul va avea loc într-un termen de  maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Dosarele de înscriere la concurs  se depun la sediul Primăriei municipiului Galaţi din str. Domnească nr. 54, la Serviciul Resurse Umane și Salarizare în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului de concurs pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și pe site-ul instituției (03.12.2021), respectiv până la data de 22.12.2021 ora 15.00.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din H.G. nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, Serviciul Resurse Umane și Salarizare, cam. 208, telefon 0236/307713, e-mail: personal@primariagalati.ro şi pe site-ul www.primariagalati.ro, persoană de contact – Toporău Teofania– consilier – Serviciul Resurse Umane și Salarizare.

Bibliografia de concurs

  • Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ – titlul I și titlul II ale părții a VI-a;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 51/2018 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată;
  • Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 245/2001 pentru aprobarea O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale.

Tematica concursului de recrutare:

  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ – titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.G. nr. 51/2018 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 245/2001 pentru aprobarea O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale;

Atribuțiile postului de consilier, clasa I, grad profesional asistent

  1. Primeşte, tehnoredactează și transmite răspuns în termenul prevăzut de lege pentru corespondența referitoare la activitățile specifice serviciului;
  2. Gestionează organizarea activităților și evenimentelor la nivel local la care Primăria Municipiului Galați este organizator; asigură elaborarea documentelor necesare inițierii procedurilor de achiziții ale serviciului, în conformitate cu prevederile legale (caiete de sarcini, note estimative, referate de necesitate, etc);
  3. Se implică în organizarea de spectacole, concerte, expoziții, târguri și alte manifestări cultural-artistice, sportive, civice și elaborează raportul final de confirmare al evenimentelor;
  4. Realizează contracte de parteneriat pentru organizarea de evenimente cu instituții publice sau private și urmărește respectarea termenilor și ducerea la îndeplinire a sarcinilor asumate;
  5. Asigură recepția serviciilor efectuate de parteneri în organizarea și susținerea de evenimente de interes public, în baza contractelor asumate de aceștia;
  6. Verifică existenţa documentelor înaintate spre decontare și le transmite compartimentului de specialitate (facturi, chitanțe fiscale, oferte de preț, devize estimative, bonuri valorice, note de recepție, etc.);
  7. Elaborează regulamente, proceduri,  strategii specifice atribuțiilor serviciului;
  8. Participă la manifestările cultural-artistice, sportive, științifice, religioase, cu caracter local, national sau international, organizate sub egida Primăriei și a Consiliului Local al Municipiului Galați;
  9. Centralizează solicitările instituțiilor și persoanelor fizice în vederea acordării unor titluri, distincții;
  10. Participă la manifestările și activitățile privind conferirea unor titluri, distincții.
  11. Asigură întocmirea de proiecte de hotărâre și rapoarte de specialitate pentru activitățile din cadrul serviciului;

Atribuții și răspunderi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă precum și în domeniul Sistemului de management integrat calitate-mediu (SMICM):

  1. Este obligat să respecte normele de securitate și sănătate în muncă conform legislației în vigoare, astfel:

a) Să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea si instruirea sa precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi celelalte persoane participante la procesul de muncă;

b) Să utilizeze corect echipamentele de muncă cu care intră în contact;

c) Să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, a echipamentelor de muncă utilizate;

d) Să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;

e) Să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;

f) Să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;

g) Să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;

h) Să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;

i) Să ofere relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari;

j) Să nu părăsească locul de muncă fără aprobarea conducătorului locului de muncă;

k) Să efectueze controlul medical periodic şi să informeze angajatorul imediat despre rezultatele controlului medical periodic;

l) Dacă starea de sănătate nu îi permite să desfăşoare sarcinile de muncă primite, să informeze imediat despre aceasta pe conducătorul locului de muncă şi să urmeze recomandările acestuia.

  1. Îndeplineşte orice alte sarcini care au legătură directă cu atribuţiile de serviciu, potrivit fişei postului sau conform dispoziţiei emise de Primar;
  2. Trebuie să cunoască documentele Sistemului de Management Integrat Calitate-Mediu, să  aplice toate cerinţele acestor documente şi contribuie la îmbunătăţirea lor şi a activităţii;
  3.  Identifică, evaluează şi actualizează riscurile propriilor activităţi;
  4.  Elaborează şi actualizează procedurile de proces specific propriilor activităţi, dacă este cazul;
  5.  Participă la instruirile de specialitate şi la cursurile de perfecţionare programate;
  6.  Este obligat să cunoască şi să respecte prevederile Regulamentului Intern și ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, precum și Codul Etic şi de Integritate al funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul P.M.G și al S.P.C.L.E.P. Galați;
  7. Răspunde material, disciplinar și penal pentru îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu sau neîndeplinirea acestora.