Anunț concurs de recrutare

Teofania Toporau

În baza art. VII din O.U.G. nr. 115/2023 – alin. (3) și art. VII alin. (7)/XI din O.U.G. nr. 121/2023 pentru modificarea și completarea Codului Administrativ, Primăria municipiului Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată determinată a funcţiei publice de execuţie temporar vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Galaţi:

inspector, clasa I, grad profesional principal – Serviciul Urmărire și Executare Silită, Amenzi

Pentru participarea unei persoane la concurs este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;

g) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;

h) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;

i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;

j) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;

Cerinţe specifice de ocupare a postului:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe sociale, ramurile de știință: științe economice, științe juridice sau științe administrative;
  • vechime minimă în specialitatea studiilor 5 ani;

Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână.

Concursul se desfăşoară în 3 etape: selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Proba scrisă este programată la data de 27.11.2024 ora 12.00, la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, iar interviul va avea loc într-un termen de  maximum 8 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Dosarele de înscriere la concurs  se depun la sediul Primăriei municipiului Galaţi din str. Domnească nr. 54, la Serviciul Resurse Umane și Salarizare în termen de 8 de zile de la data publicării anunțului de concurs pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și pe site-ul instituției, respectiv în perioada 12.11.2024 – 19.11.2024.

Dosarul de concurs conține, în mod obligatoriu:

  • formularul de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b) din Anexa 10 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare prin raportare la art. VII din O.U.G. nr. 121/2023;
  • curriculum vitae, modelul comun european;
  • copia cărții de identitate;
  • copia actului doveditor emis de autoritățile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naștere;
  • copia carnetului de muncă și/sau a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului deținut, potrivit prevederilor prezentului cod, după caz;
  • copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări sau deținerea unor competențe specifice, după caz;
  • copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecție de către medicul de familie al candidatului, și a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii, valabil potrivit prevederilor legale;
  • cazierul judiciar;
  • declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverință care să ateste lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică;
  • declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;

Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere. În acest caz, candidatul declarat admis la proba de verificare a eligibilității și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă are obligația să completeze dosarul de concurs pe tot parcursul desfășurării etapei de selecție, dar nu mai târziu de data și ora organizării interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică. În situația în care, la înscrierea la concurs, candidatul solicită expres preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică, competentă, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită potrivit legii și procedurii aprobate la nivel instituțional.

Modalitatea de înscriere la concurs

Potrivit dispozițiilor art. VII alin. (17) din O.U.G. nr. 121/2023, dosarul de concurs se poate depune personal, de către candidat, se poate transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau se poate transmite în format electronic, la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituția publică în anunțul de concurs. Dosarelor de concurs transmise de candidați la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituția publică în anunțul de concurs după terminarea programului de lucru al autorității sau instituției publice, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat depus în termen.

Documentele care constituie dosarul de concurs se depun în copie, cu obligația candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfășurării probei interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică în cazul promovării concursului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, Serviciul Resurse Umane și Salarizare, cam. 208, telefon 0236/307713, e-mail: personal@primariagalati.ro şi pe site-ul www.primariagalati.ro, persoană de contact – Toporău Teofania– consilier – Serviciul Resurse Umane și Salarizare.

Bibliografia de concurs

  • Constituția României, republicată;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, partea I, titlul I și titlul II ale părții a II-a, titlul I al părții a IV-a, titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Capitolul VIII – Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită;

Tematica concursului de recrutare

  • Constituția României, republicată;
  • O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, partea I, titlul I și titlul II ale părții a II-a, titlul I al părții a IV-a, titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Capitolul VIII – Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită;

Atribuțiile postului temporar vacant de inspector, clasa I, grad profesional principal

 1. Urmărește și încasează prin executare silită, sumele reprezentând creanțe fiscale si creanțe bugetare din raporturi juridice contractuale, evidențiate într-o hotărâre judecătorească definitivă sau a altui înscris care, potrivit legii constituie titlu executoriu neplătite la termenul scadent de contribuabili, persoane fizice în sectoarele de activitate repartizate.

2. Preia debite trimise spre executare silită de către servicii din cadrul Primăriei cât și de către alte instituții publice; înregistrează cu celeritate, în format excel, procesele verbale de constatare a contravențiilor pentru care nu se primește informația în format electronic.

3. Emite somații și titluri executorii pentru debitorii a căror domiciliu fiscal se află în raza teritorială a municipiului Galați, și în sectoarele de activitate repartizate dacă creanța fiscală/bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată.

4. Asigura comunicarea somației și a titlului executoriu către Registratura Generala a Mun. Galati, pentru a fi expediate catre debitor, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale în materie;

5. Dacă debitorul nu achită debitul restant în termen de 15 zile de la comunicarea somației și a titlului executoriu, se aplică, concomitent sau succesiv, modalitățile specifice de executare silită și anume: executarea silită prin poprire, executarea silită mobiliară și executarea silită imobiliară;

6. Întocmește și trimite spre avizare procese verbale de declarare a stării de insolvabilitate pentru debitorii care îndeplinesc condițiile legale în materie pentru a putea fi insolvabili;

7. Propune conducătorului organului fiscal scoaterea creanțelor din evidența curenta și trecerea lor într-o evidentă separată, a debitorilor pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate, în conformitate cu dispozițiile legale;

8. Întocmește și transmite către persoana competenta conf. fișei postului dosarele in vederea transformării amenzilor neachitate la termen în muncă în folosul comunității, parcurgând toate etapele, pentru a fi respectate toate condițiile impuse de lege în vederea înlocuirii de către instanța de judecată a amenzilor cu munca în folosul comunității;

9. Daca debitorul și-a schimbat domiciliul, se transmite dosarul de executare la organul fiscal competent în raza teritorială unde se află noul domiciliu fiscal, urmărind primirea confirmării debitelor și scăzându-le din baza de date;

10. Gestionează și arhivează dosarele de executare din sectoarele repartizate. Arhivarea se va realiza obligatoriu prin aranjarea dosarelor de executare silită pe străzi, iar în cadrul străzilor, individual, pe fiecare debitor în parte in ordine alfabetică.

11. Primește și rezolva corespondența repartizată de șefii ierarhic superiori în termenul prevăzut de lege.

12. Asigura și răspunde de integritatea, confidențialitatea și securitatea tuturor documentelor și a datelor existente la dosarul de executare al contribuabilul;

13. Se informează permanent cu toate modificările legislative ce reglementează domeniul fiscal;

14. Toate actele și faptele realizate în cadrul serviciului vor respecta prevederile legale privind secretul de serviciu, divulgarea acestuia reprezentând încălcarea atribuțiilor și sarcinilor și se pedepsește conform prevederilor legale, contravențional și penal după caz;

15. Se interzice efectuarea unor servicii în timpul programului unor terțe persoane pentru a favoriza obținerea unor date, certificate, lucrări, etc. în afara sarcinilor și atribuțiilor din prezenta fișa;

B. Atribuții și răspunderi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă precum si în domeniul Sistemului de management integrat calitate-mediu (SMICM)

1. Este obligat să respecte normele de securitate şi sănătate în muncă conform legislaţiei în vigoare, astfel:

- Să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea si instruirea sa precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi celelalte persoane participante la procesul de muncă;

- Să utilizeze corect echipamentele de muncă cu care intră în contact;

- Să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, a echipamentelor de muncă utilizate;

să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;

- să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;

- să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;

- să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;

- să coopereze, atât timp cat este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi său de activitate;

- să ofere relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari;

- să nu părăsească locul de muncă fără aprobarea conducătorului locului de muncă;

- să efectueze controlul medical periodic şi să informeze angajatorul imediat despre rezultatele controlului medical periodic;

- dacă starea de sănătate nu îi permite să desfăşoare sarcinile de muncă primite, să informeze imediat despre aceasta pe conducătorul locului de muncă şi să urmeze recomandările acestuia.

2. Îndeplinește orice alte sarcini care au legătură directă cu atribuțiile de serviciu potrivit fișei postului sau conform dispozițiilor emise de Primar.

3. Trebuie să cunoască documentele Sistemului de Management Integrat Calitate-Mediu, aplică toate cerinţele acestor documente şi contribuie la îmbunătăţirea lor şi a activităţii;

4. Identifică, evaluează și actualizează riscurile propriei activități;

5. Elaborează și actualizează procedurile de proces specific propriilor activități, dacă este cazul;

6. Participă la instruirile de specialitate organizate și la cursurile de perfecționare programate;

7. Este obligat să cunoască şi să respecte prevederile Regulamentului Intern și ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, precum și Codul Etic și de Integritate al funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul P.M.G. și al S.P.C.L.E.P. Galați.

8. Răspunde material, disciplinar şi penal pentru îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu sau neîndeplinirea acestora;