Anunț examen promovare în clasă

Teofania Toporau

În temeiul prevederilor art. 477 alin. (1), art. 480 și 481 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. VII alin. (39) din O.U.G. nr. 121/2023 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Primăria municipiului Galați organizează examen de promovare în clasă a funcționarilor publici încadrați pe funcții publice cu nivel de studii inferior care au absolvit o formă de învățământ superior, din cadrul Serviciului Cadastru, după cum urmează: consilier, clasa I, grad profesional asistent.

         Proba scrisă a examenului este programată în data de 05.11.2024, ora 12.00, la sediul Primăriei municipiului Galați din str. Domnească nr. 54, iar interviul va avea loc într-un termen de maxim 3 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Condiții de participare la examenul de promovare:

          Pentru a participa la examenul de promovare în clasă, funcționarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să dobândească, ulterior intrării în corpul funcţionarilor publici, o diplomă de studii de nivel superior, în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau într-un domeniu considerat util pentru desfăşurarea activităţii de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;

b) să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentului cod.

         Dosarul de înscriere la examenul de promovare în clasă se depune de către candidați în termen de 5 zile de la data publicării anunțului privind organizarea examenului la Serviciul Resurse Umane și Salarizare și conține în mod obligatoriu:

  • cerere de înscriere la examenul de promovare în clasă;
  • diplomă de studii de nivel superior, în specialitatea în care își desfășoară activitatea sau într-un domeniu considerat util pentru desfășurarea activității de către conducătorul autorității sau instituției publice;
  • adeverință eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării situației disciplinare a funcționarului public, în care se menționează expres dacă acestuia i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară, care să nu fi fost radiată, în condițiile legii;

Modalitatea de înscriere la concurs

Potrivit dispozițiilor art. VII alin. (17) din O.U.G. nr. 121/2023, dosarul de concurs se poate depune personal, de către candidat, se poate transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau se poate transmite în format electronic, la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituția publică în anunțul de concurs. Dosarelor de concurs transmise de candidați la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituția publică în anunțul de concurs după terminarea programului de lucru al autorității sau instituției publice, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat depus în termen.

Documentele care constituie dosarul de concurs se depun în copie, cu obligația candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfășurării probei interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică în cazul promovării concursului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Galați, str. Domnească nr. 54, tel. 0236 307713,  e-mail personal@primariagalati.ro, persoană de contact: Toporău Teofania – consilier – Serviciul Resurse Umane și Salarizare.

Bibliografie/Tematică examen promovare în clasă – Serviciul Cadastru                        

  • Constituția României, republicată;
  • O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, partea I, titlul I și titlul II ale părții a II-a, titlul I al părții a IV-a, titlul I și II ale părții a V-a, titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul nr. 600/2023 privind pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară;