Anunț concurs de recrutare

Teofania Toporau

În baza art. VII din O.U.G. nr. 115/2023 – alin. (3) și art. VII alin. (7)/XI/XII din O.U.G. nr. 121/2023 pentru modificarea și completarea Codului Administrativ, Primăria municipiului Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Galaţi:

consilier, clasa I, grad profesional superior – Compartiment Administrare Parcări Rezidențiale

Pentru participarea unei persoane la concurs este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;

g) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;

h) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;

i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;

j) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;

Cerinţe specifice de ocupare a postului:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe sociale, ramura de științe: științe economice
  • vechime minimă în specialitatea studiilor 7 ani;

Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână.

Concursul se desfăşoară în 3 etape: selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Proba scrisă este programată la data de 10.09.2024, ora 12.00, la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, iar interviul va avea loc într-un termen de  maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Dosarele de înscriere la concurs  se depun la sediul Primăriei municipiului Galaţi din str. Domnească nr. 54, la Serviciul Resurse Umane și Salarizare în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului de concurs pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și pe site-ul instituției, respectiv în perioada 01.08.2024 – 20.08.2024.

Dosarul de concurs conține, în mod obligatoriu:

  • formularul de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b) din Anexa 10 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare prin raportare la art. VII din O.U.G. nr. 121/2023;
  • curriculum vitae, modelul comun european;
  • copia cărții de identitate;
  • copia actului doveditor emis de autoritățile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naștere;
  • copia carnetului de muncă și/sau a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului deținut, potrivit prevederilor prezentului cod, după caz;
  • copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări sau deținerea unor competențe specifice, după caz;
  • copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecție de către medicul de familie al candidatului, și a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii, valabil potrivit prevederilor legale;
  • cazierul judiciar;
  • declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverință care să ateste lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică;
  • declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;

Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere. În acest caz, candidatul declarat admis la proba de verificare a eligibilității și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă are obligația să completeze dosarul de concurs pe tot parcursul desfășurării etapei de selecție, dar nu mai târziu de data și ora organizării interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică. În situația în care, la înscrierea la concurs, candidatul solicită expres preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică, competentă, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită potrivit legii și procedurii aprobate la nivel instituțional.

Modalitatea de înscriere la concurs

Potrivit dispozițiilor art. VII alin. (17) din O.U.G. nr. 121/2023, dosarul de concurs se poate depune personal, de către candidat, se poate transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau se poate transmite în format electronic, la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituția publică în anunțul de concurs. Dosarelor de concurs transmise de candidați la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituția publică în anunțul de concurs după terminarea programului de lucru al autorității sau instituției publice, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat depus în termen.

Documentele care constituie dosarul de concurs se depun în copie, cu obligația candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfășurării probei interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică în cazul promovării concursului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, Serviciul Resurse Umane și Salarizare, cam. 208, telefon 0236/307713, e-mail: personal@primariagalati.ro şi pe site-ul www.primariagalati.ro, persoană de contact – Toporău Teofania– consilier – Serviciul Resurse Umane și Salarizare.

Bibliografia de concurs

  • Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, partea I, titlul I și titlul II ale părții a II-a, titlul I al părții a IV-a, titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare;
  • H.C.L. nr. 337/24.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință din municipiul Galați, modificat și completat prin HCL nr. 697/21.12.2021, HCL nr. 283/19.04.2022, HCL nr. 523/30.08.2022, HCL nr. 732/24.11.2022, HCL nr. 154/23.03.2023, HCL nr. 634/23.11.2023 și HCL nr. 732/19.12.2023

Tematica concursului de recrutare

  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, partea I, titlul I și titlul II ale părții a II-a, titlul I al părții a IV-a, titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor privind O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor privind H.C.L. nr. 337/24.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință din municipiul Galați, modificat și completat prin HCL nr. 697/21.12.2021, HCL nr. 283/19.04.2022, HCL nr. 523/30.08.2022, HCL nr. 732/24.11.2022, HCL nr. 154/23.03.2023, HCL nr. 634/23.11.2023 și HCL nr. 732/19.12.2023

Atribuțiile postului de consilier, clasa I, grad profesional superior

  1. Analizează cererile depuse pentru atribuirea locurilor de parcare din parcările de domiciliu/reședință aflate în municipiul Galaţi împreună cu documentele aferente, conform prevederilor H.C.L. nr. 337/24.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință din municipiul Galați, cu modificările și completările ulterioare, și urmărește:
  2. Asigură corelarea informațiilor din rezervare prin intermediul aplicației online și documentele depuse ca anexă la cererea de atribuire a unui loc de parcare;
  3. Asigură verificarea documentelor depuse din punct de vedere al valabilității;
  4. Asigură verificarea în baza de date LocalTax a solicitantului privind înregistrările în evidența fiscală a municipiului Galați;
  5. Asigură debitarea/scăderea debitelor în baza de date LocalTax a tarifului/sumei licitate/restituite pentru atribuirea locurilor de parcare, informează persoanele interesate despre cererile declarate admise și condițiile de plată a abonamentului de parcare;
  6. Verifică situația privind plata abonamentelor, verifică suprasolvirea și a plăților efectuate eronat (după caz) și întocmește notificări în caz de neplată a abonamentelor;
  7. Întocmește procesul-verbal pentru cererile declarate neconforme, asigură informarea persoanelor interesate despre rezultatul etapei de analiză a cererilor depuse pentru atribuirea locurilor de parcare și despre perioada de depunere a contestațiilor;
  8. Colaborează permanent atât cu Comisia de soluționare a contestațiilor depuse în urma respingerii cererilor depuse pentru atribuirea locurilor de parcare din parcările de domiciliu/reședință aflate în municipiul Galaţi cât și cu toate structurile din cadrul instituției, în vederea soluționării tuturor problemelor care au legătură cu atribuțiile Biroului;
  9. Întocmește procesul-verbal pentru cererile declarate neconforme, asigură informarea persoanelor interesate despre rezultatul etapei de analiză a cererilor depuse pentru atribuirea locurilor de parcare și despre perioada de depunere a contestațiilor;
  10. Asigură informarea persoanelor interesate despre derularea etapei de licitație, organizează sesiunile de licitație și întocmește procesul-verbal privind rezultatele procedurii de licitaţie a locurilor de parcare din parcarea de domiciliu/reședință;
  11. Întocmește procesul-verbal final al etapei de atribuire;
  12. Gestionează activitățile pentru implementarea politicii de parcare în municipiul Galați (identifică locurile de parcare existente, formulează propuneri privind suprafețe noi ce pot fi amenajate în spații destinate parcărilor de domiciliu/reședință etc.);
  13. Efectuează verificări în teren pentru inventarierea locurilor de parcare și înaintează rezultatele inventarierii către structura de specialitate pentru respectarea dispozițiilor legale referitoare la inventarierea anuală a tuturor bunurilor aparținând unităților administrativ-teritoriale;
  14. Transmite propuneri pentru modificarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință din municipiul Galați, dacă este cazul;
  15. Analizează şi rezolvă cu profesionalism şi promptitudine sarcinile prevăzute pentru activitatea de servicii publice pe care o gestionează;
  16. Gestionează contractele repartizate şi întocmeşte documentele necesare, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
  17. Întocmește documentele constatatoare prevăzute de Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
  18. Aplică, respectă normele şi normativele tehnice, indicatoarele şi cataloagele de norme de deviz;
  19. Identifică, din proprie iniţiativă sau ca urmare a sesizărilor scrise şi verbale, problemele ce țin de activitatea gestionată;
  20. Primeşte, examinează şi verifică zilnic corespondenţa repartizată. Analizează, face constatările necesare, soluţionează şi propune măsuri de rezolvare.  Răspunde, în scris adreselor, punctual și imparţial în termenul stabilit în funcţie de rezoluţie, importanţă și urgenţă, respectând legea (în cel mai scurt timp, fără a depăşi 30 de zile de la data înregistrării corespondenței);
  21. Asigură modificarea și vizarea abonamentelor de parcare la solicitarea cetățenilor și asigură transmiterea acestora;
  22. Conlucrează cu responsabilii celorlalte compartimente de resort în vederea rezolvării problemelor constatate privind serviciile publice;
  23. Cooperează cu societăţile care au contracte de prestări servicii cu UAT Municipiul Galați pentru îndeplinirea sarcinilor repartizate;
  24. Comunică şefului ierarhic, stadiul în care se află cu sarcinile repartizate şi se consultă cu privire la neclarităţile apărute;
  25. Îmbunătățește în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională, cunoaște  şi aplică legislaţia în domeniu fiind la curent cu reglementările noi apărute;
  26. Constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, conform dispoziţiilor;
  27. Păstrează şi menţine în parametri tehnici, bunurile din inventarul propriu.     

 Atribuții și răspunderi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă precum si în domeniul Sistemului de management integrat calitate-mediu (SMICM)

28. Este obligat să respecte normele de securitate şi sănătate în muncă conform legislaţiei în vigoare, astfel:

  1. să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea si instruirea sa precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi celelalte persoane participante la procesul de muncă;
  2. să utilizeze corect echipamentele de muncă cu care intră în contact;
  3. Să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, a echipamentelor de muncă utilizate;
  4. să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
  5. să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
  6. să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;
  7. să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
  8. să coopereze, atât timp cat este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
  9. să ofere relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari;
  10. să nu părăsească locul de muncă fără aprobarea conducătorului locului de muncă;
  11. să efectueze controlul medical periodic şi să informeze angajatorul imediat despre rezultatele controlului medical periodic;
  12. dacă starea de sănătate nu îi permite să desfăşoare sarcinile de muncă primite, să informeze imediat despre aceasta pe conducătorul locului de muncă şi să urmeze recomandările acestuia.

25. Îndeplinește orice alte sarcini care au legătură directă cu atribuțiile de serviciu potrivit fișei postului sau conform dispozițiilor emise de Primar.

29. Trebuie să cunoască documentele Sistemului de Management Integrat Calitate-Mediu, aplică toate cerinţele acestor documente şi contribuie la îmbunătăţirea lor şi a activităţii;

30. Identifică, evaluează și actualizează riscurile propriei activități;

31. Elaborează și actualizează procedurile de proces specifice propriilor activități, dacă este cazul;

32. Participă la instruirile de specialitate organizate și la cursurile de perfecționare programate;

33. Este obligat să cunoască şi să respecte prevederile Regulamentului Intern și ale

Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, precum și Codul Etic și de Integritate al funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul P.M.G. și al S.P.C.L.E.P. Galați;

34. Răspunde material, disciplinar şi penal pentru îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu sau neîndeplinirea acestora;