Anunț concurs de recrutare

Teofania Toporau

Primăria municipiului Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată determinată a funcţiei publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Galaţi:

inspector, clasa I, grad profesional asistent – Compartiment Protecția Mediului

Condiții generale de ocupare a postului:

Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale de participare la concurs, potrivit art. 465 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;

g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;

h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;

i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;

j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;

k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 465 din OUG nr. 57/2019  privind Codul Administrativ, cu excepția evaluării psihologice.

Cerinţe specifice de ocupare a postului:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe inginerești;
  • vechime minim 1 an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;

Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână.

Concursul se desfăşoară în 3 etape: selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Proba scrisă este programată la data de 02.05.2023, ora 10.00, la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, iar interviul va avea loc într-un termen de  maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Dosarele de înscriere la concurs  se depun la sediul Primăriei municipiului Galaţi din str. Domnească nr. 54, la Serviciul Resurse Umane și Salarizare în termen de 8 de zile de la data publicării anunțului de concurs pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și pe site-ul instituției, respectiv în perioada 13.04.2023-20.04.2023.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din H.G. nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, Serviciul Resurse Umane și Salarizare, cam. 208, telefon 0236/307713, e-mail: personal@primariagalati.ro şi pe site-ul www.primariagalati.ro, persoană de contact – Toporău Teofania– consilier – Serviciul Resurse Umane și Salarizare.

Bibliografia de concurs

  • Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 132/2010 privind colectarea selective a deșeurilor în instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației;

Tematica concursului de recrutare

  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privin Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 132/2010 privind colectarea selective a deșeurilor în instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației;

Atribuțiile postului de inspector, clasa I, grad profesional asistent

  • Gestionează și operează Registrul Local al Spațiilor Verzi;
  • Gestionează, verifică și soluționează sesizările privind tăierile/fasonările de arbori;
  • Analizează şi rezolvă cu profesionalism şi promptitudine sarcinile prevăzute pentru activitatea de servicii publice pe care o gestionează;
  • Identifică, din proprie iniţiativă sau ca urmare a sesizărilor scrise şi verbale, problemele ce țin de activitatea gestionată;
  • Primeşte, examinează şi verifică zilnic corespondenţa repartizată. Analizează, face constatările necesare, soluţionează şi propune măsuri de rezolvare.  Răspunde, în scris adreselor, punctual și imparţial în termenul stabilit în funcţie de rezoluţie, importanţă și urgenţă, respectând legea (în cel mai scurt timp, fără a depăşi 30 de zile de la data înregistrării corespondenței);
  • Conlucrează cu responsabilii celorlalte compartimente de resort în vederea rezolvării problemelor constatate privind serviciile publice;
  • Cooperează cu societăţile care au contracte de prestări servicii cu UAT Municipiul Galați pentru îndeplinirea sarcinilor repartizate;
  • Comunică şefului ierarhic, stadiul în care se află cu sarcinile repartizate şi se consultă cu privire la neclarităţile apărute;
  • Îmbunătățește în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională, cunoaște  şi aplică legislaţia în domeniu fiind la curent cu reglementările noi apărute;
  • Constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, conform dispoziţiilor Primarului;
  • Păstrează şi menţine în parametri tehnici, bunurile din inventarul propriu.
  • Atributii generale:
  • Este obligat să respecte normele de securitate şi sănătate în muncă conform legislaţiei în vigoare, astfel:
  • să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea si instruirea sa precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi celelalte persoane participante la procesul de muncă;
  • să utilizeze corect echipamentele de muncă cu care intră în contact;
  • Să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, a echipamentelor de muncă utilizate;
  • să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
  • să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
  • să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;
  • să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
  • să coopereze, atât timp cat este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
  • să ofere relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari;
  • să nu părăsească locul de muncă fără aprobarea conducătorului locului de muncă;
  • să efectueze controlul medical periodic şi să informeze angajatorul imediat despre rezultatele controlului medical periodic;
  • dacă starea de sănătate nu îi permite să desfăşoare sarcinile de muncă primite, să informeze imediat despre aceasta pe conducătorul locului de muncă şi să urmeze recomandările acestuia.
  • Îndeplinește orice alte sarcini care au legătură directă  cu atribuțiile de serviciu potrivit fișei postului sau  conform dispozițiilor emise de Primar.
  • Trebuie să cunoască documentele Sistemului de Management Integrat Calitate-Mediu, aplică toate cerinţele acestor documente şi contribuie la îmbunătăţirea lor şi a activităţii;
  • Identifică, evaluează și actualizează riscurile propriei activități;
  • Elaborează și actualizează procedurile de proces specifice propriilor activități, dacă este cazul;
  • Participă la instruirile de specialitate organizate și la cursurile de perfecționare programate;
  • Este obligat să cunoască şi să respecte prevederile Regulamentului Intern și ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, precum și Codul Etic și de Integritate al funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul P.M.G. și al S.P.C.L.E.P. Galați;
  • Răspunde material, disciplinar şi penal pentru îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu sau neîndeplinirea acestora.

Afișat în data de 13 aprilie 2023, la sediul și pe pagina de internet a Primăriei municipiului Galați.