Anunt concurs de recrutare !!

Teofania Toporau

Primăria municipiului Galați, cu sediul în Galați, str. Domnească nr. 54, județul Galați,  organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a postului contractual temporar vacant de inspector de specialitate, gradul II  – Serviciul Investiții.

Concursul constă în 3 etape succesive, după cum urmează:

  • selecţia dosarelor de înscriere;
  • proba scrisă;
  • interviul;

Proba scrisă va avea loc pe data de 18.05.2022, ora 10.00 la sediul Primăriei municipiului Galaţi din str. Domnească nr. 54, iar interviul va avea loc într-un termen de  maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Pentru participare la concurs candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • absolvenți de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe inginerești;
  • vechime minim 6 luni în specialitatea studiilor superioare;

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 3 din HG nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării anunţului de concurs, respectiv până pe data de 06.05.2022 ora 14.00, la sediul Primăriei municipiului Galați, la Serviciul Resurse Umane și Salarizare, camera nr. 208 – str. Domnească nr. 54.

Relații suplimentare se pot obține de la Serviciul Resurse Umane și Salarizare, str. Domnească nr. 54, cam. 208, tel. 0236-307713, e-mail: personal@primariagalati.ro, persoană de contact – Toporău Teofania – consilier.

Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:

  • cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea potrivit legii, după caz;
  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
  • carnetulul de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei;
  • cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
  • adeverintă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
  • curriculum vitae;

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine în mod clar numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Copiile de pe actele solicitate se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.

Bibliografia/tematica de concurs

  • Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • H.G. nr. 343/2017 pentru modificarea H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora;
  • Legea nr. 303/2021 pentru completarea art. 23 din Legea nr. 50/1191 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;

02.05.2022 – 06.05.2022 ora 14.00

perioada de depunere a dosarele de concurs

09.05.2022, ora 14.00

afişare rezultate selecţie dosare

​10.05.2022, ora 14.00

depunere contestaţii rezultate selecţie dosare

​11.05.2022, ora 14.00

afişare rezultate contestaţii selecţie dosare

18.05.2022, ora 10.00

data desfăşurării probei scrise

​19.05.2022, ora 10.00

afişare rezultate proba scrisă

​20.05.2022, ora 10.00

depunere contestaţii proba scrisă

​23.05.2022, ora 10.00

afişare rezultate contestaţii proba scrisă

​24.05.2022, ora 09.00

data desfasurare interviu

​24.05.2022, ora 16.00

afisare rezultate interviu

​25.05.2022, ora 16.00

depunere contestatii rezultate interviu

​26.05.2022, ora 14.00

afisare rezultate soluționare contestații interviu

​27.05.2022, ora 10.00

afișare rezultate finale concurs