Anunt concurs recrutare

Teofania Toporau

Primăria municipiului Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Galaţi:

consilier, clasa I, grad superior  – Compartiment Corp Control Primar

Cerinţe de ocupare a postului:

  • studii universitare  de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe sociale, ramura de știință: științe economice;
  • vechime de minim 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 465 din OUG nr. 57/2019  privind Codul Administrativ, cu excepția evaluării psihologice.

Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână.

Concursul se desfăşoară în 3 etape: selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Proba scrisă este programată la data de 30.03.2021, ora 10.00, la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, iar interviul va avea loc într-un termen de  maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Dosarele de înscriere la concurs  se depun la sediul Primăriei municipiului Galaţi din str. Domnească nr. 54, la Serviciul Resurse Umane și Salarizare în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului de concurs pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și pe site-ul instituției, respectiv în perioada de 23.02.2021-15.03.2021.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din H.G. nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, Serviciul Resurse Umane și Salarizare, cam. 208, telefon 0236/3077713, e-mail: personal@primariagalati.ro şi pe site-ul www.primariagalati.ro, persoană de contact – Toporău Teofania– consilier – Serviciul Resurse Umane și Salarizare.

Bibliografia de concurs

  • Constituţia României – republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ – titlul I și titlul II ale părții a VI-a;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităților de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare;
  • OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare  de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 31/1990 privind societățile, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
  • Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;
  • Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;

Candidații vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografia stabilită în vederea susţinerii concursului inclusiv republicările, modificările şi completările acestora.

 

Atribuțiile postului de consilier, clasa I, grad superior

1. Activități de control:

  • elaborează planul anual de acţiuni aprobat de către Primarul municipiului Galati;
  • efectuează acţiuni de control în cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului şi la nivelul serviciilor şi instituţiilor publice aflate sub autoritatea Consiliului Local al municipiului Galați, respectiv a celor finanţate de la bugetul local, atât în baza planului anual de acţiuni cât şi din dispoziţia Primarului municipiului Galați;
  • efectuează control tematic pentru tratarea şi soluţionarea, în spiritul prevederilor legale, a sesizărilor şi petiţiilor înregistrate la Registratura Generală a Municipiului Galaţi, în baza dispoziţiei Primarului Municipiului Galaţi;
  • în cazul constatării de prejudicii în timpul derulării acţiunilor de control, propune şefului de serviciu, prelungirea acţiunii de verificare asupra întregii perioade în care, potrivit legii, pot fi luate măsuri de recuperare a acestora;
  • întocmeşte rapoarte de control intern, note şi informări cu privire la aspectele controlate;
  • ține sub strictă evidenţă dosarele întocmite în urma controalelor efectuate şi răspunde direct de confidenţialitatea lor;
  • urmăreşte înregistrarea şi păstrarea, în condiţiile legii, în mod adecvat, a documentelor, astfel încât acestea să fie disponibile cu promptitudine pentru a fi examinate de către cei în drept; operaţiunile şi evenimente semnificative vor fi înregistrate de îndată şi în mod corect;
  • verifică, controlează şi analizează sesizările cu privire la nereguli de comportament ale angajaţilor faţă de alţi angajaţi, ale angajaţilor faţă de cetăţeni, ale angajaţilor faţă de persoane cu funcţii ierarhic superioare, numai din dispoziţia Primarului;
  • primeşte formularul de constatare şi raportare a iregularităţilor întocmit de către compartimentul de audit public intern al instituţiei, în condiţiile legii, în cazul identificării unor iregularităţi sau posibile prejudicii;
  • analizează situaţia raportată în urma controlului de audit efectuat, propune măsuri de soluţionare a iregularităţilor constatate şi le supune spre aprobare conducătorului instituţiei;
  • după aprobarea de către Primarul municipiului Galaţi, transmite către structurile în sarcina cărora s-au dispus măsuri, rapoartele, notele şi sintezele aprobate, în vederea punerii în aplicare a măsurilor;
  • monitorizează şi urmăreşte implementarea măsurilor aprobate de către Primarului municipiului Galaţi;
  • răspunde pentru calitatea, corectitudinea şi fundamentarea constatărilor din actele şi rapoartele de control întocmite, faţă de şeful de serviciu şi faţă de Primarul municipiului Galaţi;
  • face propuneri privind fundamentarea necesarului de cheltuieli pentru activitatea compartimentului;
  • execută orice alte sarcini stabilite de conducătorul ierarhic superior;
  • realizează atribuţiile prevăzute în fişa postului numai cu respectarea prevederilor legale;

2. Trebuie să cunoască documentele Sistemului de Management Integrat Calitate-Mediu, aplică toate cerinţele acestor documente şi contribuie la îmbunătăţirea lor şi a activităţii;

3. Identifică, evaluează și actualizează riscurile propriei activități;

4. Elaborează și actualizează procedurile de proces specific propriilor activități, dacă este cazul;

5. Participă la instruirile de specialitate organizate și la cursurile de perfecționare programate;

6. Răspunde material, disciplinar şi penal pentru îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu sau neîndeplinirea acestora;

7. Este obligat să cunoască şi să respecte prevederile Regulamentului de Ordine Interioară, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, Codului de Conduită a funcţionarilor publici şi să respecte normele de securitate şi sănătate în muncă conform legislaţiei în vigoare, astfel:

  • Să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea si instruirea sa precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi celelalte persoane participante la procesul de muncă;
  • Să utilizeze corect echipamentele de muncă cu care intră în contact;
  • Să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea , schimbarea sau înlăturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, a echipamentelor de muncă utilizate;
  • să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
  • să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
  • să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;
  • să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
  • să coopereze, atât timp cat este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
  • să ofere relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari;
  • să nu părăsească locul de muncă fără aprobarea conducătorului locului de muncă;
  • să efectueze controlul medical periodic şi să informeze angajatorul imediat despre rezultatele controlului medical periodic;
  • dacă starea de sănătate nu îi permite să desfăşoare sarcinile de muncă primite, să informeze imediat despre aceasta pe conducătorul locului de muncă şi să urmeze recomandările acestuia.

8.  Îndeplineşte orice alte sarcini care au legătură directă cu atribuţiile de serviciu potrivit fişei postului sau conform dispoziției emise de Primar;