Anunt public !!

Administrator

Primăria Galaţi anunţă programarea examenului de atestare/reatestare a persoanelor fizice care doresc să obţină calitatea de administrator de condominii în data de  03.03.2022. Depunerea dosarelor se va efectua în perioada 07.02.2022  -  28.02.2022 la sediul Primăriei Galaţi din Str. Traian  nr. 93, bl.A4 (Serviciul Spaţiul Locativ ) Compartiment Asociaţii de Proprietari.

Informaţii suplimentare se pot obţine la tel. 0236-307-789. 

Dosarul  va cuprinde:

  • curriculum vitae;
  • copii după actele de identitate, respectiv: cartea de identitate, certificatul de naştere, certificatul de căsătorie (unde este cazul);
  • copii după actele de studii şi cerificatul de calificare profesională pentru ocupaţia de administrator de condominii;
  • certificat de cazier judiciar (emis de Inspectoratul General al Politiei Române)
  • certificat de cazier fiscal ( emis de ANAF)
  • adeverintă medicală eliberată de medicul de familie din care să rezulte ca este clinic sanatos din punct de vedere medical şi psihologic pentru a îndeplini funcţia de administrator de condominii;
  • adeverinţă de la comitetul executiv al asociatiei de proprietari cu privire la îndeplinirea garanţiilor morale, materiale şi profesionale - pentru admnistratorii care profesează;
  • certificat de atestare fiscală - Certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri datorate bugetului local; ( emis de Primaria municipiului Galati - Direcția de taxe si impozite locale).

 

** In cazul in care nu aţi promovat examenul, se returnează toate documentele iar o nouă participare este posibilă în baza unei noi cereri, de înscriere.

***In cazul în care nu desfăşuraţi  activitatea de administrator, se va specifica acest lucru pe verso-ul cererii.

La depunerea dosarului, candidaţii se vor prezenta şi cu originalele actelor care sunt anexate la dosar în copie, în scopul confruntării şi certificării lor cu mentiunea ,,conform cu originalul".

 

BIBLIOGRAFIE PRIVIND LEGISLAŢIA ASOCIAŢIILOR DE PROPRIETARI  NECESARA ÎN  VEDEREA  SUSTINERII EXAMENULUI DE ATESTARE A ADMINISTRATORILOR  DE  CONDOMINII

 

  • Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari și administrarea condominiilor.
  • Ordinul nr.1058/2019 privind aprobarea conținutului cadru al statutului asociației de proprietari și al regulamentului condominiului.
  • Codul muncii Legea nr. 53/2003 republicata, cu modificările și completările ulterioare, cu excepţia: Titlul I - Capitolul I, Cap. II; Titlul II - Capitolul V (Sectiunea a 5-a, Sectiunea a 7-a), Cap. VII, Cap. IX; Titlul III - Capitolul I ( Sectiunile a 2-a, a 3-a,b  si a 4-a), Cap. II , Cap. III; Titlul IV - Capitolul V; Titlul: V (tot), Titlul VI (tot), Titlul VII (tot), Titlul VIII (tot), Titlul IX (tot), Titlul X (tot), Titlul - XI: Capitolul III, Cap. IV, Cap. V; Titlul XIII.
  • Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul M.F. nr. 3103/2017 - privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoane juridice fără scop patrimonial - Anexa 2 - Reglementări contabile privind organizarea contabilității în partidă simplă de către persoane juridice fără scop patrimonial.