Anunț public

Administrator

ANUNȚ DE PARTICIPARE

privind acordarea unor forme de sprijin financiar

pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România,

anul 2024

 

 

Municipiul Galați cu sediul în Galați, str. Domnească nr.54, telefon 0236/307 780, face cunoscută intenția de a acorda sprijin financiar de la bugetul local pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, aflate pe raza municipiului Galați, în anul fiscal 2024, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare și HG.1470/2002 pentru aplicarea prevederilor O.G.nr. 82/2001.

 

Sprijinul financiar de la bugetul local se poate acorda pentru completarea fondurilor proprii ale unităților de cult destinate:

a) întreținerii unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse;

b) construirii, în condițiile aprobării documentațiilor tehnico-economice potrivit reglementărilor în vigoare, precum și reparării lăcașurilor de cult;

c) conservării și întreținerii bunurilor de patrimoniu aparținând cultelor religioase;

d) amenajării și întreținerii muzeelor cultural-religioase;

e) construirii, amenajării și reparării clădirilor având destinația de așezăminte de asistență socială și medicală ale unităților de cult;

f) construirii și reparării sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult;

g) construirii și reparării sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităților de învățământ teologic proprietate a cultelor recunoscute.

 

Suma aprobată pentru finanțarea nerambursabilă a unităților de cult în anul 2024 – 3.000.000 lei.

 

Documentele in baza cărora se acordă sprijinul financiar de la bugetul local al municipiului Galați:

  • Cerere de finanțare (cf. Anexei 1);
  • Declarație pe propria răspundere (cf. Anexei 2);
  • Avizul unității de cult centrale, pe anul în curs (în original);
  • Copie de pe autorizația de construire, eliberată cf. Legii nr. 50/1991 (dacă este cazul);
  • Copie a avizului eliberat de instituțiile specializate în domeniul patrimoniului cultural național pentru monumente istorice (dacă este cazul);
  • Devizul de lucrări pentru construcții și reparații, pentru lucrările rămase de executat;
  • Copie a avizului Comisiei de pictură bisericească (dacă este cazul);
  • Copie a certificatului de înregistrare fiscală;
  • Extras de cont bancar;
  • Fotografii care atestă stadiul existent al obiectivului ce impune executarea de lucrări pentru care se solicită sprijin financiar;
  • Acte care să ateste proprietatea asupra imobilelor în care se desfășoară activități sociale, medicale și de învățământ pentru care se solicită sprijin financiar;
  • Alte acte specifice tipului de activitate în care se încadrează solicitarea.

 

Documentele se vor depune la Registratura municipiului Galați, în perioada 27 februarie - 13 martie 2024.