Anunt concurs de recrutare !!

Teofania Toporau

Primăria municipiului Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată determinată a funcţiei publice de execuţie temporar vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Galaţi:

referent, clasa III, grad profesional superior  – Serviciul Prelucrarea Automată a Datelor și Încasări Ghișeu

Cerinţe de ocupare a postului:

  • studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de balaureat;
  • vechime de minim 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 465 din OUG nr. 57/2019  privind Codul Administrativ, cu excepția evaluării psihologice.

Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână.

Concursul se desfăşoară în 3 etape: selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Proba scrisă este programată la data de 12.11.2021, ora 09.00, la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, iar interviul va avea loc într-un termen de  maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Dosarele de înscriere la concurs  se depun la sediul Primăriei municipiului Galaţi din str. Domnească nr. 54, la Serviciul Resurse Umane și Salarizare în termen de 8 de zile de la data publicării anunțului de concurs pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și pe site-ul instituției (28.10.2021), respectiv până la data de 04.11.2021 ora 15.00.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din H.G. nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Galaţi, str. Domnească nr. 54, Serviciul Resurse Umane și Salarizare, cam. 208, telefon 0236/307713, e-mail: personal@primariagalati.ro şi pe site-ul www.primariagalati.ro, persoană de contact – Toporău Teofania– consilier – Serviciul Resurse Umane și Salarizare.

Bibliografia de concurs

  • Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ – titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Titlul I și Titlul IX, cu modificările și completările ulterioare;

Tematica concursului de recrutare cuprinde:

  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ – titlul I și titlul II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Cunoașterea reglementărilor legale privind Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Titlul I și Titlul IX, cu modificările și completările ulterioare;

Atribuțiile postului de referent, clasa III, grad profesional superior

  • Organizează activitatea de culegere și prelucrare automată a datelor în vederea asigurării ținerii evidențelor analitice și sintetice a obligațiilor de plată către bugetul local, datorate de contribuabili – persoane fizice și juridice, precum și a încasării acestora prin programul informatic LOCALTAX;
  • Asigură actualizarea permanentă și furnizează către Sistemul național electronic de plată on-line a impozitelor și taxelor locale, a informațiilor aferente obligațiilor de plată ale contribuabililor;
  • Actualizează permanent datele de identificare ale contribuabililor persoane fizice și juridice, pe baza informațiilor primite de la contribuabili și de la alte instituții;
  • Asigură întocmirea rapoartelor și situațiilor statistice;
  • Încasează impozite, taxe și alte venituri locale, conform evidenței analitice din programul informatic LOCALTAX, emite chitanțe pentru sumele încasate, întocmește borderourile zilnice de încasări, întocmește registrul de casă zilnic și predă pe baza foii de vărsământ, sumele încasate;
  • Predă pe baza foii de vărsământ, sumele încasate, la Trezoreria Municipiului Galați;
  • Să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea si instruirea sa precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi celelalte persoane participante la procesul de muncă;
  • Să utilizeze corect echipamentele de muncă cu care intră în contact;
  • Să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea , schimbarea sau înlăturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, a echipamentelor de muncă utilizate;
  • Să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
  • Să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
  • Să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;
  • Să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
  • Să coopereze, atât timp cat este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
  • Să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari;
  • Să nu părăsească locul de muncă fără aprobarea conducătorului locului de muncă;
  • Să efectueze controlul medical periodic şi să informeze angajatorul imediat despre rezultatele controlului medical periodic;
  • Dacă starea de sănătate nu îi permite să desfăşoare sarcinile de muncă primite, să informeze imediat despre aceasta pe conducătorul locului de muncă şi să urmeze recomandările acestuia.